Sprijină

SPRIJINĂ KAMERATA KRONSTADT

Noi, Kamerata Kronstadt, vă mulțumim că iubiți muzica și sprijiniți cultura, că ne sunteți alături în număr atât de mare la concertele noastre și că ne răsplătiți cu ropote de aplauze.

Vrem să transformăm fiecare concert într-un eveniment unic, memorabil, surprinzându-vă cu interpretările unor soliști deosebiți, cu programe interesante și îndrăznețe și concerte din ce în ce mai numeroase.

Redirecționați 3,5%

Ne puteți ajuta redirecționând 3.5% din impozitul pe venit aferent anului 2019 către asociația noastră până la data de 30 iunie 2020. Aceasta suma NU reprezintă o sponsorizare sau o donație, NU implică nici un cost, ci este o parte a impozitului pe venit deja achitat statului, ce poate fi redirecționată de către fiecare cetățean către orice organizație non-guvernamentală (asociație, fundație, etc.).

Cum redirecționați 3,5% din impozitul pe venit?

Dacă ați depus deja formularul 230 în luna martie pentru o anumită entitate, acesta este valabil doar pentru primul trimestru al anului 2019. Legea s-a schimbat apoi, iar pentru trimestrele 2, 3 si 4 exista un alt formular care acorda 3.5%, indiferent de felul organizatiei. Daca nu se completeaza acest nou formular, 75% din banii pentru 2019 ramin la stat. Asadar, gasiti aici noul formular, precompletat cu datele asociatiei care organizeaza concertele Kameratei Kronstadt. Daca doriti, puteti bifa casuta pentru directionarea pe 2 ani, ceea ce scuteste de efort anul viitor. Va rugam sa trimiteti documentele semnate si scanate la adresa de e-mail kamerata.kronstadt@gmail.com, iar noi ne vom ocupa de depunerea lor la organele fiscale.
Va multumim !

Faceți o donație

De asemenea ne puteți sprijini făcând o donație în contul de PayPal al Kameratei Kronstadt, fie direct cu cardul Visa sau MasterCard, fie din contul dumneavoastră PayPal, printr-un click pe butonul de mai jos.

CONTRIBUIE DIRECT ÎN CONTUL ASOCIAȚIEI

Dacă doriți să faceți o donație direct în contul asociației sau o sponsorizare pentru Kamerata Kronstadt, vă rugăm sa ne scrieți la adresa donate@kameratakronstadt.ro și vă vom furniza toate datele necesare. Vă mulțumim!

În numele Kameratei Kronstadt, vă mulțumim!